Președintele Consiliului Național Secuiesc susține că Scoția și Catalonia vor deveni „în scurt timp” state independente: „România va fi nevoită și ea să facă descentralizarea”

Președintele Consiliului Național Secuiesc susține că Scoția și Catalonia vor deveni în scurt timp state independente: România va fi nevoită și ea să facă descentralizarea
Publicat: 14/01/2013, 14:09
Actualizat: 28/09/2018, 23:08

Președintele CNS, Izsak Balazs, susține că Uniunea Europeană se află în fața unor „schimbări structurale” și că procesul de „extindere internă” din cadrul UE va însemna că Scoția și Catalonia vor deveni, „în scurt timp”, state independente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„UE e înaintea unor schimbări structurale care vor fi puse în evidență tocmai de către Catalonia și Scoția, care în scurt timp vor deveni state independente ale UE. Practic se poate vorbi despre o extindere internă a UE – și se vorbește de o posibilă extindere internă a UE. Iar eu sunt convins că această extindere nu constă numai în apariția a două state noi, ci și în regândirea relației între regiune și stat, deci între nivelurile decizionale actuale în cadrul UE, în regândirea și reașezarea relației între comunitățile din UE și țările membre, în reașezarea relației între comunitățile din UE și Uniune. Deci trebuie să aibă loc o schimbare structurală spre democratizare. În acest context, poate să fie și trebuie tratată și inițiativa noastră de nivel unional, pentru că există o cooperare între statele membre în cadrul UE, deci schimbările, în viitor, se desfășoară pe baza unei consultări reciproce”, a afirmat, luni, într-o conferință de presă, Izsak Balazs.

El a adăugat că, în cadrul acestei „cooperări”, sunt șanse „mult mai bune” ca Parlamentul României să adopte o lege care să permită o descentralizare accentuată a regiunilor precum Ținutul Secuiesc, care să ducă la autonomie.

„România va fi nevoită să facă descentralizarea – și întreaga elită politică românească vorbește despre descentralizare. Autonomiile europene, majoritatea acestora, cum s-a întâmplat în Italia sau Marea Britanie, s-au născut într-un proces de descentralizare și toate acestea se leagă între ele”, a spus Izsak Balazs.

El a susținut că, chiar dacă președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, nu este de acord cu noțiunea „extinderii interne”, aceasta se va produce totuși, iar Catalonia va fi stat independent, ca și Scoția.

„Mai greșesc și oamenii mari ai UE. Probabil știți că în Scoția la anul va fi referendum, în Catalonia probabil, spun analiștii, referendumul va avea loc după ce Parlamentul declară independența statală și va întări hotărârea Parlamentului Cataloniei”, a conchis Izsak Balazs.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Preşedintele Serbiei declară că victoria Kamalei Harris ar putea declanşa un al Treilea Război Mondial
A aflat că soția îl înșală, chiar în timpul filmărilor Asia Express: `Vreau să divorțez`
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Ce aparatură de uz casnic vă spionează și trimite datele voastre personale către China. Dispozitivele...
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui...
Se deschide cel mai mare șantier din România. Se caută 22 000 de muncitori care...
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată...
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Lunetiști, drone și gard de sârmă ghimpată. Măsuri de înaltă securitate în Maricopa, comitatul care...
El este Mihai, adolescentul român dispărut fără urmă dintr-un orășel din Anglia. Tatăl băiatului are...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
După câți KM se schimbă plăcuțele de frână. Care sunt primele semne de uzură și...
Alegeri prezidenţiale în SUA 2024: Donald Trump vs Kamala Harris. Primele rezultate: Kamala Harris câştigă...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare...
Cele mai mortale accidente feroviare din lume. Nimeni n-a scăpat viu
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
De ce a amânat Virgil Ianțu să se căsătorească cu mama fiicei sale. După 22...
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Groenlanda, o destinație turistică unică și pe cale de dispariție